Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă: Am primit vizita oficială în România a unei delegații din partea Parlamentului Republicii Irak


Nicolae Ciucă, Preşedintele PNL și al Senatului, a primit vizita oficială în România a unei delegații din partea Parlamentului Republicii Irak, conduse de doamna Dylan Ghafour Saleh, președinta Comisiei pentru Politică Externă.

”Pentru România, securitatea acestui partener comercial tradițional este esențială pentru stabilitatea regiunii Orientului Mijlociu. Irak este un mare producător de petrol și gaze, cu care am putea relua cooperarea energetică.

Le-am spus parlamentarilor irakieni și președintei de comisie că Baghdadul poate conta pe sprijinul nostru în reformarea instituțiilor statului, dar și în reconstrucția economică a țării. Partea irakiană își dorește aprofundarea cooperării comerciale prin importul de cereale de la noi și de atragerea de investiții românești în țara lor.

Pe plan diplomatic, Bucureștiul facilitează dialogul între Irak și UE ori NATO, în aspecte economice sau de securitate. România are deja o contribuție activă și vizibilă la stabilitatea Irakului prin prezența noastră militară acolo. Cunosc îndeaproape situația, luând parte, ca general, la misiunea Antica Babilonia derulată în Irak în 2004, când am condus trupele românești în prima bătălie care a implicat activ militari români după 1945.”, a declarat liberalul Nicolae Ciucă.

Sursă: Facebook Nicolae Ciucă













Source link

Mai multe știri