Președintele CJ Brașov Şerban Todorică-Constantin a participat la cel de-al doilea eveniment intitulat “Maratonul pentru Educație Antreprenorială”


Şerban Todorică-Constantin, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a participat la cel de-al doilea eveniment intitulat “Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin.

”I-am avut alături pe domnul ministru al Dezvoltării Adrian Ioan Veştea, pe candidatul pentru funcţia de primar al Municipiului Braşov George Scripcaru, pe domnul profesor şi inspector şcolar general al Inspectoratul Școlar Județean Brașov Ovidiu Florin Tripşa şi pe reprezentanţii naţionali şi locali ai CONAF.

Aș vrea să încep prin a sublinia un principiu fundamental: “Nu există succes, există oameni care îl fac posibil.” Aşadar, toţi elevii participanţi în cadrul acestei ediţii reprezintă un exemplu viu al acestui principiu. Ei au câştigat deja în momentul în care s-au înscris la acest eveniment.

Faptul că au fost prezenţi nu doar ca spectatori, ci ca participanți activi, este un semn al angajamentului lor și al dorinței de a îşi construi propriul drum către succes. Fiecare idee, fiecare plan de afaceri și fiecare pas pe care îl faceți astăzi reprezintă un pas pentru un mâine plin de realizări al visurilor voastre antreprenoriale.

Sunteți deja antreprenori prin preocuparea de a vă dezvolta spiritul antreprenorial şi prin dorinţa de a realiza lucruri măreţe. Acest lucru este demn de laudă și vă felicit pentru curajul și determinarea voastră. În drumul vostru către succes, veți întâlni obstacole și provocări, dar este modul în care le depășiți și învățați din ele care vă va defini ca antreprenori adevărați.

Vă încurajez să vă folosiți creativitatea și resursele în mod inteligent pentru a vă atinge obiectivele și pentru a face o diferență în lumea afacerilor.

Să nu uităm niciodată că, în spatele fiecărui succes, stau ore nenumărate de muncă și sacrificii. Să fiți hotărâți și dedicați în călătoria voastră, știind că fiecare obstacol depășit vă apropie mai mult de visurile voastre.

Unul dintre aspectele esențiale ale acestui eveniment este recunoașterea și premiarea celor mai bune idei de afaceri ale elevilor din liceele din județul Brașov. Încurajez cu căldură această inițiativă și sunt mândru să văd că ajunge deja la a doua ediție. Calitatea vieții din județul nostru este, în mare măsură, rezultatul eforturilor și realizărilor tinerilor brașoveni în domeniile educaționale, sportive și culturale.

Această manifestare reprezintă un început promițător pentru acești tineri, deoarece ei sunt liderii de mâine în care ne punem încrederea. Prin determinare, creativitate și dedicare, ei vor fi cei care vor modela viitorul nostru și al comunității noastre.

Să aplaudăm și să susținem cu entuziasm acești tineri antreprenori și să le oferim tot sprijinul nostru în călătoria lor către succes. Să ne unim eforturile pentru a crea un mediu propice dezvoltării lor și pentru a le oferi toate resursele necesare pentru a-și atinge potențialul maxim.

Sunteți liderii de mâine, iar viitorul vă aparține! Vă mulțumesc și înainte de etapa finală la nivel național a acestui concurs, doresc să vă transmit cele mai sincere urări de succes! Brașovul a fost întotdeauna un nume pe podium, așadar sunt convins că și de data aceasta nu ne vom dezice de această tradiție de excelență.”, a declarat liberalul Şerban Todorică-Constantin.



Source link

Mai multe știri