Ministerul Culturii a completat cadrul legal al apelului de finanțare „Timbrul Monumentelor Istorice”. Buget record de 400 milioane lei pentru patrimoniul cultural


Ministerul Culturii a completat cadrul legal al apelului de finanțare „Timbrul Monumentelor Istorice” pentru a include și alocări bugetare suplimentare, ceea ce a permis alocarea unui buget record de peste 400 milioane lei pentru restaurarea și conservarea patrimoniului cultural.

„Încă de la preluarea mandatului, angajamentul meu ca ministru al culturii pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural a fost unul ferm și continuă să fie. Mă bucur să anunț că, datorită eforturilor echipei din Ministerul Culturii și colaborării cu Institutul Național al Patrimoniului, am reușit să deblocăm și să accelerăm proiecte esențiale în domeniu”, a spus Raluca Turcan, ministra Culturii.

Potrivit liberalei, anterior finanțarea era limitată la veniturile din timbrul monumentelor, acum am completat aceste fonduri. Această schimbare a îmbunătățit semnificativ mecanismul de finanțare și a amplificat efectele investițiilor în patrimoniul național.

Fonduri pentru proiecte esențiale

Fondurile alocate de Ministerul Culturii vizează proiecte esențiale, precum Case Memoriale, Muzee în aer liber, Edificii de cult, Gări și Restaurare.

  • 87.950.000 lei pentru subprogramul „Case Memoriale”, dedicat conservării și promovării caselor marilor personalități ale culturii românești. Apel lansat la data de 10.05.2024, cu termen limită de depunere 09.09.2024.
  • 85.250.000 lei pentru subprogramul „Edificii de cult”, inclusiv biserici, esențiale pentru identitatea și patrimoniul spiritual al comunităților. Apel lansat la data de 22.07.2024, cu termen limită de depunere 16.09.2024.
  • 82.500.000 lei pentru subprogramul „Muzee în aer liber”, care sprijină dezvoltarea muzeelor în aer liber și implicarea meșterilor locali. Apel lansat la data de 12.07.2024, cu termen limită de depunere 21.08.2024.
  • 110.000.000 lei pentru subprogramul „Restaurare”, dedicat restaurării și conservării clădirilor istorice. Apel lansat la data de 07.08.2024, cu termen limită de depunere 23.09.2024.
  • 83.250.000 lei pentru subprogramul „Gări”, care va fi lansat în curând și vizează conservarea și revitalizarea infrastructurii feroviare, elemente cheie ale patrimoniului nostru național. Apel în pregătire.

Ministerul Culturii continuă proiectele de conservare și restaurare

Raluca Turcan a mai transmis că astfel de „proiecte reprezintă un angajament solid pentru România: restaurăm, conservăm și valorificăm patrimoniul național. Continuăm să transformăm viziunea în realitate, asigurându-ne că patrimoniul cultural românesc rămâne un simbol al identității și tradițiilor noastre”.

sursă: Raluca Turcan





Source link

Mai multe știri