Europarlamentarul Dan Motreanu: Comisia Europeană va finanța producția a 12 avioane de stingere a incendiilor



Dan Motreanu, europarlamentarul PNL, anunță că avioanele vor face parte din flota permanentă rescEU, iar acordurile au fost semnate de un număr de state membre ale UE cu o corporație din Canada.

,,600 de milioane de euro din fonduri UE vor fi utilizate pentru achiziționarea a 12 avioane noi.

Avioanele din rezervele rescEU pot fi desfășurate rapid în cazul în care o țară se confruntă cu incendii grave care necesită sprijin suplimentar.

Aceste avioane vor fi folosite pentru a stinge incendiile în Uniunea Europeană, în special în lunile dificile de vară, când viețile, casele și mijloacele de trai sunt din ce în ce mai amenințate de incendiile forestiere pe scară largă.

Valurile succesive de căldură înseamnă incendii care se pot răspândi mai repede și care ard mai mult timp. Tot mai multe state membre solicită ajutor de urgență din partea Uniunii Europene.

Alte zece avioane de stingere a incendiilor sunt achiziționate direct de statele membre pentru a-și consolida flotele naționale.

În urmă cu cinci ani, Comisia Europeană a modernizat Mecanismul de protecție civilă al UE și a creat rescEU pentru a proteja în continuare cetățenii de dezastre și pentru a gestiona riscurile emergente. rescEU a fost înființată ca rezervă de capacități europene și include o flotă de avioane și elicoptere de stingere a incendiilor.”,declară europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Dan Motreanu, Facebook

Articolul Europarlamentarul Dan Motreanu: Comisia Europeană va finanța producția a 12 avioane de stingere a incendiilor apare prima dată în PNL media.



Source link

Mai multe știri