Ministrul Energiei Sebastian Burduja a semnat încă 21 de contracte de finanțare pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile la nivel local


Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat încă 21 de contracte de finanțare pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile la nivel local.

”Cel mai mult mă bucură atunci când munca pe care o depunem la Ministerul Energiei se concretizează în proiecte reale, care îmbunătățesc viața oamenilor. Fiecare investiție pe care o susținem nu este doar rezultatul unui demers administrativ cu zeci sau sute de ore de muncă în spate, ci este angajamentul de a aduce ”mai binele” acasă, în România. Astăzi este una dintre acele zile în care pot să spun cu mândrie că ceea ce facem la Ministerul Energiei face o diferență.”, a declarat liberalul Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Am semnat încă 21 de contracte de finanțare pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile la nivel local, cu o capacitate totală de 11,67 MW și o valoare de peste 80,7 milioane de lei.

”Aceste proiecte vor ajuta comunitățile și entitățile publice să își acopere până la 70% din consumul propriu de energie, reducând astfel costurile și contribuind la un mediu mai curat și mai sănătos. Până acum, am sprijinit, în total, 164 de comunități locale și entități publice. Valoare totală a finanțărilor este de peste 510 milioane de lei, din care 444,3 milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile.”, a completat ministrul liberal al Energiei, Burduja.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: am semnat alte 19 contracte de finanțare, în valoare de 100 de milioane de lei, prin Investiția 5 din PNRR.

”Aceste proiecte vor permite companiilor din sectorul industrial să își modernizeze echipamentele, să construiască infrastructura necesară și să implementeze sisteme avansate de management al consumului de energie.

Cu aceste investiții, companiile vor putea reduce consumul de energie cu până la 70% pentru anumite echipamente și vor ajuta la diminuarea emisiilor de CO2.

În total, în acest apel, am sprijinit 48 de companii românești cu finanțări în valoare de peste 525 de milioane de lei, contribuind astfel la creșterea competitivității economiei românești.

Apelul, jalon în PNRR, a fost astfel închis cu succes.

Aceste contracte nu sunt doar despre cifre și statistici. Sunt despre viețile oamenilor, despre stabilitatea și prosperitatea comunităților și a mediului de afaceri. Fiecare leu investit înseamnă locuri de muncă, o energie mai sigură, mai ieftină și mai verde, și un viitor mai bun pentru toți românii. Înainte, împreună.”, a transmis liberalul Sebastian Burduja.

Sursă: Facebook Sebastian Burduja






















Source link

Mai multe știri