Primarul Emil Boc: Valea Chintăului a fost modernizată


Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a anunțat că Valea Chintăului a fost modernizată – Investiție de 15 milioane euro.

 „Cluj-Napoca: Valea Chintăului modernizată – Investiția de 15 milioane euro în infrastructura rutieră intră în faza de recepție

La începutul lunii au fost finalizate lucrările de modernizare a străzii Valea Chintăului din Cluj-Napoca, iar acum sunt demarate procedurile de recepție pentru această investiție cu impact major pentru comunitate.

Modernizarea străzii Valea Chintăului aduce beneficii semnificative locuitorilor și celor care tranzitează zona, asigurând siguranță și confort pentru toate tipurile de trafic: pietonal, velo și auto.

Modernizarea străzii a cuprins și următoarele lucrări:

  • Rețea de canalizare pluvială și drenaj

  • Consolidarea terenului cu ziduri de sprijin

  •  Canalizație și rețea de fibră optică

  •  Relocarea rețelelor electrice aeriene

  •  Rețea de iluminat public cu stâlpi LED

  •  Amenajarea a 9 stații de autobuz CTP

  •  Sistem de semaforizare și semnalizare rutieră

 

Detalii tehnice privind proiectul de modernizare:

  • Lungimea străzii modernizate: 3.777 m

  • Lățimea carosabilă: 6 m

  • Suprafață carosabil nou: 24.348,60 mp

  • Suprafață trotuare: 13.077 mp

  • Suprafață velo: 10.649 mp

  • Lățime trotuare: 1,50 metri

  • Lățime pistă de biciclete: 1,50 metri

 

Obiectivul Primăriei Cluj-Napoca este să modernizeze infrastructura din toate cartierele pentru a oferi clujenilor o calitate a vieții cât mai bună în fiecare colț al orașului, a transmis primarul Emil Boc.






















Source link

Mai multe știri