Ministrul Energiei, liberalul Sebastian Burduja, a anunțat obținerea unei finanțări de 1,1 miliarde de euro prin Fondul pentru Modernizare, fonduri ce vor susține proiecte esențiale pentru dezvoltarea energiei și transportului public din România.
„Din rândul veștilor bune care probabil nu fac știri, dar merită aflate, azi vă anunț că Ministerul Energiei a reușit să obțină pentru România încă 1 miliard de euro din fonduri nerambursabile. Mai exact, este vorba despre o finanțare de 1,1 miliarde de euro, alocată prin Fondul pentru Modernizare pentru noi programe de investiții, și care a primit aprobarea la recenta reuniune a Comitetului pentru investiții al Fondului.”, a scris ministrul Energiei pe Facebook.
Din această sumă, 860 de milioane de euro vor intra în țară până la sfârșitul anului, având ca obiectiv sprijinirea producției de energie verde, modernizarea centralelor de cogenerare și îmbunătățirea transportului urban și feroviar.
Un proiect de 361 de milioane de euro va permite modernizarea celor trei CET-uri învechite din București – CET Sud, CET Progresu și CET Grozăvești – oferind bucureștenilor facturi mai mici la întreținere și un aer mai curat în capitală, într-un demers mult așteptat. Totodată, Ministerul Energiei prioritizează stocarea energiei verzi, printr-o investiție de 150 de milioane de euro în instalații de baterii care vor permite accesul la energie regenerabilă chiar și în lipsa soarelui sau a vântului.
De asemenea, 200 de milioane de euro sunt alocați instituțiilor publice pentru instalarea de panouri solare, permițând primăriilor, universităților și altor organizații să economisească și să reducă amprenta de carbon, într-un program extins care va acoperi toate proiectele eligibile depuse până acum.
Ministerul Transporturilor va beneficia de un impuls considerabil, cu 400 de milioane de euro destinați achiziției de trenuri noi pentru linia de metrou M4 din București, electrificării unor linii de cale ferată și extinderii capacităților de energie regenerabilă pentru aerodromuri, contribuind astfel la un transport public mai ecologic și modern.
În final, sectorul agricol va beneficia de 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea parcurilor solare, oferind fermierilor surse de energie verde pentru autoconsum, un pas semnificativ spre sustenabilitatea agriculturii românești.
Ciprian S.