Ministerul Educației,condus de ministrul liberal Ligia Deca, a virat pe carduri primele pentru cariera didactică și profesională, oferind sprijin financiar profesorilor din întreaga țară. Astfel, Ministerul sprijină financiar peste 336.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, prin acordarea primei de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, și a primei de carieră profesională, de 500 de lei.
„A început încărcarea cardurilor destinate acordării primei de carieră didactică și profesionale,” a transmis Ministerul Educației, precizând că pentru cadrele care au deja carduri, sumele vor fi transferate rapid, iar pentru cei eligibili noi vor fi emise carduri suplimentare în perioada următoare.
Ligia Deca, ministrul Educației, a subliniat că acest sprijin financiar este parte a unui angajament amplu pentru pregătirea continuă a personalului din educație, urmărind ca resursele să fie folosite pentru cursuri de formare profesională sau alte cheltuieli necesare susținerii activității didactice.