Caraș-Severin: Reșița este primul oraș care listează la bursă obligațiuni municipale verzi


Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, a participat la Bursa de Valori București, acolo unde Reșița a devenit primul oraș din România care listează la bursă obligațiuni municipale verzi.

„De ce este acest moment important pentru noi? Pentru că Reșița deschide calea pentru atragerea de investiții private, direct din piața de capital. Un instrument de finanțare care arată că direcția aleasă de noi în ultimii ani, aceea de a accelera investițiile în infrastructură și în transportul local VERDE, este cheia prin care schimbăm trendul pentru Reșița.

Pe parcursul ultimilor ani, Reșița a devenit un șantier. Fondurile europene ne-au dat avântul necesar pentru a porni în acest proiect. Totodată, investițiile private, care au ocolit orașul nostru de foarte multă vreme, încep să apară. Semnalul dat astăzi în piață este că Reșița devine un oraș în care merită să investești”, a transmis edilul liberal.

Primăria a obținut de la investitori suma de 8.8 milioane euro, iar acești bani vor fi investiți în proiectele de dezvoltare a orașului. Un exemplu dat de primarul Ioan Popa este modernizarea transportului în comun.

Sursa: Ioan Popa



Source link

Mai multe știri