Maramureș: noua grădiniță din satul Rogoz a fost finalizată – investiție de 2.7 milioane lei


Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a vizitat noua grădiniță modernă finalizată în satul Rogoz, orașul Târgu Lăpuș, Investiția a fost în valoare de 2.7 miliaone lei, iar finanțarea a fost obținută prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

„Noua grădiniță are trei săli de grupă în care se vor juca și vor învăța 36 de copii. Unitatea are grupuri sanitare potrivite pentru cei mici, cu bucătărie utilată la standarde actuale, dar mai ales loc de joacă modern, sigur și atractiv, unde vor putea să se distreze în voie, în aer liber.

A fost montat un sistem de panouri fotovoltaice și s-a amenajat locul de joacă. Toate dotările sunt dintre cele mai moderne, la standarde europene, care să respecte nevoile celor mici, cum ne dorim să asigurăm, pas cu pas, în toate unitățile școlare din Maramureș”, a transmis liderul liberal.

Sursa: Ionel Bogdan



Source link

Mai multe știri