Primăria Sectorului 6 a obținut recepția clădirii pentru Creșa Rușețu

Primăria Sectorului 6 a anunțat obținere recepției clădirii pentru Creșa Rușețu. ”Ieri am obținut recepția clădirii, în acest moment, se află în derulare concursul de angajare a personalului, dar și înscrierile prichindeilor. În primele 10 minute, de la deschiderea platformei, 35 de copilași au fost înscriși. Apoi trebuie să obținem autorizația de funcționare de la […]

Bihor: primăria municipiului Beiuș a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Colegiului Tehnic ”Ioan Ciordaș” – investiție de 5.6 milioane lei

Conducerea primăriei municipiului Beiuș a transmis semnarea contractului pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Internatului Colegiului Tehnic ”Ioan Ciordaș”. Investiția are o valoare de 5.605.804 lei, fără TVA, iar finanțarea a fos asigurată prin PNRR. „Intervențiile asupra acestui obiectiv în suprafață desfășurată de 3025 mp, presupun termoizolarea plăcii dintre demisol şi parter, izolarea termică a […]

Maramureș: primii copii cu nevoi speciale s-au înscris la centrul Althera – un proiect în valoare de 3.5 milioane euro

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Marmaureș, a anunțat că s-au înscris primii copii cu nevoi speciale la centrul de terapii alternative Althera. Investiția are o valoare de 3.5 milioane euro, iar fondurile au fost asigurate prin Programul Operațional Comun România – Ucraina. „Althera este situat în Recea, lângă Baia Mare. Oferă inclusiv terapie cu animale, […]

București: aleșii locali PNL din Sectorul 1 au votat o hotărâre de consiliu local prin care se alocă suma de 5 milioane lei pentru finanțarea serviciilor de pază și achiziția de sisteme de supraveghere în școli

Aleșii locali PNL din Sectorul 1 au votat o hotărâre de consiliu local prin care se alocă suma de 5 milioane lei pentru finanțarea serviciilor de pază, achiziționarea sistemelor de supraveghere și de alarmă interioare și exterioare în unitățile de învățământ din București, Sectorul 1. „Proiectul propus și votat solicită aplicarea unor măsuri urgente pentru […]

Bihor: pasajele rutiere din Oradea au fost avizate de Ministerul Transporturilor – investiție de peste 30 milioane euro

Conducerea Consiliului Județean Bihor a anunțat că pasajele rutiere din Oradea au fost avizate de Ministerul Transporturilor. Cele patru pasaje vor valora peste 30 milioane euro și finanțarea va fi asigurată din fonduri europene. „Ne propunem ca până la sfârșitul lunii aprilie să publicăm licitația pentru selectarea constructorilor, iar la finalul lunii august să începem […]

Primăria municipiului Bistrița va realiza un bazin olimpic alături de CNI – investiție de 175 milioane lei

Primăria municipiului Bistrița va realiza un bazin olimpic alături de Compania Națională de Investiții. Proiectul are o valoare de 175 milioane lei, iar CNI a scos la licitație studiul de fezabilitate al obiectivului. „Noul edificiu va crea oportunitatea desfășurării și organizării de activități sportive școlare și extrașcolare, a unor competiții naționale și internaționale (de înot […]

Viceprimarul Stelian Bujduveanu: Măsura liberală pe care am propus-o privind eliminarea taxelor pentru camioanele electrice produce primele rezultate în Capitală – a fost emis primul aviz

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a anunțat că măsura liberală pe care a propus-o privind eliminarea taxelor pentru camioanele electrice în Capitală dă primele rezultate. A fost emis primul aviz pentru un camion 100% electric. „Documentul este valabil 1 an de zile, timp în care, economia făcută de antreprenorul care a ales camionul electric se ridică la […]

Bihor: primăria comunei Oșorhei a aprobat documentația tehnico-economică pentru realizarea unui centru cultural multifuncțional

Ioan Gligor, primarul comunei Oșorhei, a anunțat aprobarea documentației tehnico-economice pentru realizarea unui centru cultural multifuncțional.  Edilul liberal a precizat că proiectul va fi unul modern și multifuncțional, iar acesta va deservi celor 10.000 de locuitori ai comunei. „Cum comuna noastră depășește ca mărime unele orașe, fără a beneficia de infrastructura acestora deja construită, suntem […]