Consiliul Județean a dat startul proiectului ”Bihorul Plantează” pentru un județ mai verde


Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a participat la startul proiectului ”Bihorul Plantează”. Prima acțiune a avut loc în satul Betfia, comuna Sânmartin, acolo unde s-au plantat 15 mii de puieți din speciile gorun, frasin, paltin de munte și fag.

„Lansăm un nou proiect important pentru protejarea mediului. Ne propunem ca în fiecare an să derulăm astfel de acțiuni de plantare și în viitor aceste acțiuni să se desfășoare concomitent în mai multe zone ale județului. Suntem cu toții conștienți că avem nevoie de pădure, de aer curat, și că este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi să arătăm respect față de natură. Putem face lucruri bune pentru noi și pentru comunitatea din care facem parte”, a precizat Mircea Mălan.

„Ne implicăm în proiecte de acest fel derulate de Uniunea Studenților din Universitatea din Oradea și un ONG. În toamnă, dacă va mai exista o acțiune de plantare, atunci vom face în toate zonele județului. În anii următori ne propunem ca în fiecare ocol silvic, concomitent, în perioada de plantare, să se realizeze astfel de acțiuni”, a adăugat vicepreședintele liberal al CJ Bihor.

Sursa: Consiliul Județean Bihor



Source link

Mai multe știri