Ministerul Dezvoltării: Localități din 31 de județe primesc finanțare pentru 52 de noi investiții în modernizarea infrastructurii

Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat 52 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 690.835.997,86 de lei. Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu […]

Vicepreședintele CJ Ilfov Ștefan Rădulescu: ”Prima evadare” – maraton de ciclism în Ilfov

Ștefan Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, a anunțat că mai sunt doar câteva zile pentru înscrierea la maratonul de ciclism cross country ,,Prima evadare”, care a devenit deja o tradiție în județul Ilfov. ”Termen limită: 18 mai, orele 11:00-18:00. Organizatorii estimează că la ediția din acest an vor participa aproximativ 2.000 de persoane. Prima Evadare […]

Ministrul Adrian Ioan Veştea s-a întâlnit la sediul Ministerului Dezvoltării cu Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia în România

Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, s-a întâlnit la sediul Ministerului Dezvoltării cu Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia în România. Ministrul dezvoltării l-a asigurat pe domnul ambasador de întreaga deschidere a ministerului nostru pentru buna colaborare în domeniile specifice de activitate, atât în ceea ce privește planificarea urbană și cadastrul imobiliar, cât […]

Consiliul Județean Cluj: Două drumuri județene importante vor fi modernizate

Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre privind modernizarea a două drumuri județene. „Două drumuri județene importante vor fi modernizate. Valoarea cumulată a investiției, cu fonduri europene, este de cca. 63, 5 milioane de euro. Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare ce a avut loc joi, 16 mai 2024, proiectul de […]

Cătălin Predoiu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Clubului Sportiv Dinamo București

Cătălin Predoiu, Ministrul Afacerilor Interne, a ținut un discurs cu ocazia Zilei Clubului Sportiv Dinamo București.  „Bună ziua tuturor! Bună ziua Dinamo București! Încep acest discurs prin a mă înclina în fața Istoriei dinamoviste, în fața gloriilor sportive dinamoviste, trecute și prezente, în fața dumneavoastră, sportivii, antrenorii, medicii, asistenții, preparatorii fizici ai Clubului Dinamo București, […]

Consiliul Județean Cluj: Au fost demarate lucrări de întreținere pe drumul DJ 161 (DN 16) Bărăi – Mureșenii de Câmpie- Chiriș

CJ Cluj a anunțat demararea lucrărilor de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161 (DN 16) Bărăi – Mureșenii de Câmpie- Chiriș. Consiliul Județean a demarat lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 161 (DN 16) Bărăi – Mureșenii de Câmpie- Chiriș. Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere […]