Primăria Sectorului 6 a anunțat că s-a deschis Piațeta Favorit


Primăria Sectorului 6 a anunțat că s-a deschis Piațeta Favorit.

”Era un loc degradat, în paragină, pe unde îți era teamă să treci! Gropi, noroaie, trotuare mâncate de vreme. Ceva urât, care nu ne făcea cinste. Favorit, emblema Sectorului 6, se transformase într-o zonă a plângerii, ca dintr-un ghetou.

De acum, este o promenadă modernă, cel mai frumos și atractiv spațiu de evenimente în aer liber din #Sectorul6, pe care am deschis-o alături de voi, în comunitate. Prima piațetă din 6 a prins viață!”, a comunicat Primăria Sectorului 6.

Primarul liberal al Sectorului 6, Ciprian Ciucu a anunțat că Primăria a luat în administrare fostul restaurant și va face un centru pentru tineret.

„Jumătate din visul meu este împlinit! Cealaltă jumătate este să finalizăm Centrul Cultural Favorit, fostul cinematograf. Mă aștept să fie gata în toamna anului viitor.

De asemenea, am reușit să luăm în administrare fostul restaurant și vom face aici un centru pentru tineret, de formare profesională pentru elevi, profesori. Va fi un spațiu cultural complet, modern, pentru comunitate! De acum, urmează să ne concentrăm atenția către Crângași, Giulești și Grozăvești. În Militari deja am început amenajările, resistematizările.

Bucată cu bucată, schimbăm fața Sectorului 6!”, a transmis primarul Ciprian Ciucu.

CE ARE NOU PIAȚETA FAVORIT?

Primăria Sectorului 6 a transmis că Piațeta Favorit este complet schimbată, spațiul a fost mult lărgit și pavat cu marmură și granit gros, rezistent, tocmai pentru a fi încăpătoare și a putea găzdui evenimente.

  • Suprafața totală: 10.621 mp;
  • Spații verzi: 3.168 mp;
  • O fântână arteziană și una dry deck;
  • Sistem de irigații, copaci nou plantați, flori;
  • Rampă pentru persoanele cu dizabilități. Spațiul este pentru fiecare dintre noi;
  • Panou informativ;
  • Rasteluri de biciclete;
  • Bănci de mai multe tipuri.

Sursă: Facebook Primăria Sectorului 6






















Source link

Mai multe știri