Ministrul MAI Cătălin Predoiu: Temele abordate în cadrul ședinței cu structurile de ordine publică și situații de urgență ale MAI


Cătălin Predoiu, ministrul MAI, a prezentat temele abordate în cadrul ședinței cu structurile de ordine publică și situații de urgență ale MAI.

Teme abordate în cadrul ședinței cu structurile de ordine publică și situații de urgență ale MAI:

Prima temă prezentată de către ministrul MAI a fost tema Apărării Sistemului Integrat de Intervenții:

Ultimele două luni au subliniat importanța protejării Sistemului Național Integrat de Intervenții în Situații de Urgență. Continuăm să apărăm acest sistem vital pentru siguranța cetățenilor, utilizând toate mijloacele legale și administrative necesare”, a spus Cătălin Predoiu.

Acesta a precizat că o altă temă e ședinței a fost cea a îmbunătățirii Prevenției:

Insistăm pe îmbunătățirea prevenției și pe aplicarea corectă a legii în toate aspectele autorizărilor și verificărilor. Comunicarea eficientă este esențială pentru a explica cetățenilor motivele anumitor măsuri și pentru a asigura respectarea normelor de securitate”, a precizat ministrul MAI.

Ministrul a prezentat a treia temă, cea a Resurselor de Intervenție:

Am investit în dotări excepționale la nivel european, în special în avioane și elicoptere. Continuăm să exportăm securitate și expertiză, asigurându-ne în același timp că avem suficiente resurse pentru nevoile interne”, a indicat Cătălin Predoiu.

De asemenea, tema Digitalizării a fost prezentată în cadrul ședinței de către ministrul MAI:

Ministerul Afacerilor Interne este unul dintre cele mai digitalizate din administrația românească. Vom organiza o ședință specială pentru a discuta despre progresele în digitalizare și despre noile instrumente utile pentru cetățeni”, a afirmat ministrul.

O altă temă importantă care a fost abordată de către ministrul Cătălin Predoiu, a fost cea a Bugetului:

Vom avea o ședință specială în septembrie pentru evaluarea execuției bugetare și a fondurilor europene și naționale, criterii esențiale pentru evaluarea eficienței departamentelor”, a transmis Predoiu.

Ultima temă pe lista prezentată de către miniastrul MAI, Reforma Academiei de Poliție:

Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” este în proces de reformă. Am inițiat discuții și am autorizat o vizită la Academia FBI din Quantico pentru un schimb de experiență. În curând, vom finaliza conceptul de dezvoltare al Academiei, instituție cheie pentru viitorul MAI.

 

 






















Source link

Mai multe știri