Arad: Primarul Bogdan Ban a semnat contractul pentru modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în orașul Curtici


Bogdan Ban, primarul orașului Curtici, a semnat contractul privind execuția lucrărilor pentru investiția „Modernizarea si eficientizarea sistemului de iluminat public în orașul Curtici, jud. Arad”.

Printre principalele lucrări de modernizare a iluminatului public în orașul Curtici ar fi de menționat:

  • Demontarea aparatelor de iluminat clasice (existente) – aprox. 1.377 buc.;
  • Montarea aparatelor de iluminat cu surse moderne LED (între 28.8 și 83 Wați ) – 1.471 buc;
  • Implementarea unui sistem inteligent de management și control prin telegestiune pentru monitorizarea și controlul centralizat al aparatelor de iluminat.

”Avantajele vor fi dintre cele mai notabile, în special pe partea de economie energie electrică, al emisiilor de C02 și bineînțeles cu impact asupra facturilor de energie care urmează a fi emise.

Datorită lipsei unor surse viabile de finanțare nerambursabilă s-a luat decizia asigurării fondurilor pentru această investiție din bugetul local, în special datorită economiilor financiare care vor avea efect direct iar durata de amortizare a costurilor cu investiția estimăm că vor fi pe termen mediu.

Mai mult decât atât, este o investiție mult așteptată care pe lângă economiile de ordin financiar vor avea impact și pe partea de siguranță a cetățenilor. Facem încă un pas pe partea de digitalizare dar va contribui și în pe partea estetică a orașului nostru.”, a precizat edilul liberal Bogdan Ban.

Sursă: Facebook Bogdan Ban






















Source link

Mai multe știri