Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu: au fost depuse două oferte pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție aferent unui lot din secțiunea montană II: Miercurea Nirajului – Leghin a Autostrăzii Unirii A8


Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la ministerul Transporturilor, a anunțat că au fost depuse două oferte pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție aferent unui lot din secțiunea montană II: Miercurea Nirajului – Leghin a Autostrăzii Unirii A8.

Liberalul Irinel Ionel Scrioșteanu a precizat că ofertanții sunt 2 constructori din Turcia:

  • NUROL INSAAT VE TICARET A.S.
  • Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. – INFRAVIS S.R.L. (Turcia – România)

Contractul prevede proiectarea și execuția a:

  • 23,4 km lungime traseu,
  • intersecție denivelată cu DJ135A și CF407,
  • conexiunea cu DN13A prin nod rutier,
  • 2 tuneluri bidirecționale cu o lungime totală de 1,07 km: 740 metri tunel în apropierea localității Măgherani, județul Mureș și 330 metri tunel în apropierea localității Chibed, județul Mureș.

Valoarea contractului este de maximum 3,35 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, din cadrul Programului Transport 2021 – 2027.

Durata contractului va fi de 30 luni, din care 6 luni pentru etapa de proiectare și 24 luni pentru etapa de execuție.

Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la ministerul Transporturilor, a precizat că acesta este primul lot pentru care a fost demarată procedura de licitație, urmând ca în perioada următoare să aibă loc depunerea ofertelor și pentru al doilea lot, Pipirig – Vânători-Neamț (19,30 km), a cărei licitație a fost lansată la începutul lunii mai.

6 loturi pe raza județelor Mureș, Harghita și Neamț:

”Traseul autostrăzii aferent acestei secțiuni este împărțit în 6 loturi și se desfășoară pe raza județelor Mureș, Harghita și Neamț, iar unitățile administrativ-teritoriale tranzitate sunt: Miercurea Nirajului, Măgherani, Chibed, Sovata, Sărățeni, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulghes, Grințieș, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț.”, a adăugat liberalul Irinel Ionel Scrioșteanu.

Sursă: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu






















Source link

Mai multe știri