Președintele PNL Nicolae Ciucă: am fost desemnat, în unanimitate, candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale


Nicolae Ciucă, Președintele PNL și al Senatului, a transmis că îl onorează decizia Biroului Politic Național prin care a fost desemnat, în unanimitate, candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale.

”Intru în această competiție bazându-mă pe singurul sondaj real: votul românilor la alegerile din 9 iunie.

Ambele runde de alegeri de la sfârșitul anului sunt cruciale pentru viitorul țării.

Așa cum am mai spus, România are nevoie de un președinte care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă și le așteaptă de la conducătorii lor: respect pentru educație, pentru litera legii, devotament față de familie și un caracter format prin ani de muncă și responsabilitate. Adică un șef de stat care să asigure securitatea și stabilitatea de care țara are nevoie, să fie responsabil în acțiunile sale și care să fie un președinte al tuturor românilor.”, a declarat liberalul Nicolae Ciucă.

Sursă: Facebook Nicolae Ciucă






















Source link

Mai multe știri