Europarlamentarul Siegfried Mureșan a solicitat o creștere de 20 de milioane de euro a alocărilor pentru Programul „Erasmus+”


Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL, a solicitat o creștere de 20 de milioane de euro a alocărilor pentru Programul „Erasmus+”.

„Cei mai mulți studenți și tineri cu care vorbesc îmi spun că își doresc să meargă sau au mers deja să studieze în străinătate prin intermediul unei burse de studii „Erasmus”+. Experiența internațională este foarte importantă atât pentru dezvoltarea academică, cât și pentru viitoarele oportunități de carieră. Cei mai mulți angajatori caută acum tineri cu experiență internațională. Astfel, trebuie să oferim cât mai multor tineri șansa de a beneficia de o bursă de studii în străinătate”, a spus Siegfried Mureșan.

În acest sens, liberalul a depus un amendament la proiectul de buget al Uniunii Europene pentru anul 2025 în care solicit o creștere de 20 de milioane de euro a alocărilor pentru programul de studii „Erasmus”.

„În plus, vreau să le oferim șansa unei burse „Erasmus” și tinerilor din afara Uniunii Europene, precum Republica Moldova. De aceea, am solicitat, separat, o creștere de 5 milioane de euro a liniei bugetare care finanțează bursele „Erasmus” dedicate tinerilor din afara UE. Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025 urmează să fie negociat de Parlamentul European cu Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană cu obiectivul de a fi adoptat până la finalul anului în curs.”, a transmis Siegfried Mureșan, europalamentar PNL.

sursă: Siegfried Mureșan





Source link

Mai multe știri