Primăria Sectorului 6 a prezentat statisticile proiectului ”Cinema sub stele”: 32 de pelicule și peste 23.000 de participanți


Primăria Sectorului 6 a anunțat că în cadrul proiectului ”Cinema sub stele”, au fost difuzate 32 de pelicule, în 32 de seri consecutive (în perioada 8 august – 8 septembrie) și au participat peste 23.000 de oameni, în total, la acest maraton de filme, cu acces gratuit.

”Au fost seri cu 300 de persoane, dar și seri cu public numeros, în care s-au adunat aproape 1.500 de oameni. Filmele de animație, pentru copii, s-au bucurat de cel mai mare succes;

Uriașul ecran de cinema a fost montat în cinci locații. Am început în Piațeta Favorit și am continuat cu parcurile: Drumul Taberei, Liniei, Crângași, Marin Preda;

Am asigurat, gratuit, 100 de pufi colorați, 100 de scaune și 30 de ambarcațiuni pe lacul din Parcul Drumul Tabrei. Mulți dintre voi ați urmărit filmele de pe băncuțe sau de pe propriile pături, aduse de acasă;

Am încheiat încă o ediție fabuloasă de „Cinema sub Stele”. Duminică, 8 septembrie, a fost ultima seară în care ne-am bucurat împreună de un film în aer liber.

Ne-am adunat la un loc mulți, de toate vârstele, și am petrecut împreună seri magice. Sperăm că v-ați simțit bine!

Până la următoarea ediție, stați aproape! Vă pregătim noi surprize.”, a transmis Primăria Sectorului 6.

Primăria Sectorului 6 a comunicat că prin acest eveniment au fost făcute și fapte bune: Magazinul caritabil SocialXChange al DGASPC Sector 6 a reușit să adune sute de rechizite, ghiozdane și jucării pentru copiii nevoiași.

Sursă: Facebook Primăria Sectorului 6






















Source link

Mai multe știri