Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a anunțat că PNL susține calcularea corectă a pensiilor contributive și vine în sprijinul pensionarilor cu pensii mici.
- În perioada 1 Septembrie 2024 – 1 Martie 2025 se desfășoară activitatea de recalculare a pensiilor prin includerea sporurilor nepermanente și a acordului global – mica recalculare.
- Pensionarii care au realizat venituri din acordul global și sporuri nepermanente sau prime pot să ceară recalcularea dacă fac dovada realizării acestor venituri cu adeverințe.
- Majoritatea pensionarilor se plâng că firmele care dețin arhivele practică tarife nejustificat de mari pentru emiterea adeverințelor, uneori costul acestora ridicându-se pentru câțiva ani la mii de lei.
- PNL vine în sprijinul pensionarilor și, prin propunerea legislativă înregistrată ieri, propune ca în cazul pensionarilor cu pensii până la 3.000 lei, costul adeverințelor să fie achitat de AJPIS-uri, astfel încât banii percepuți pentru adeverințe să nu fie o piedică pentru pensionari.
- De o facilitate, respectiv suportarea de AJPIS-uri a 50% din costul adeverințelor, ar urma să beneficieze și pensionarii cu pensii între 3.001 și 6.000 de lei.
- Costurile ridicate percepute pentru eliberarea adeverințelor nu trebuie să fie un impediment pentru cei care au muncit și vor să beneficieze de o pensie contributivă calculată corect.