Program de Guvernare PNL: Dezvoltăm infrastructura școlară preuniversitară în cartierele noi din mediul urban


Dezvoltăm infrastructura școlară preuniversitară în cartierele noi din mediul urban.

Creșterea populației în zonele urbane și dezvoltarea noilor ansambluri rezidențiale conduc la o cerere sporită de infrastructură școlară. Conform Legii învățământului preuniversitar, începând cu anul școlar 2025-2026, activitatea didactică în școli va trebui să se desfășoare în maximum două schimburi.

Cu toate acestea, la începutul anului școlar 2024-2025, 19 școli încă funcționează în trei schimburi, reflectând supraaglomerarea școlilor, în special în municipiile reședință de județ și în zonele metropolitane.

Constituirea consorțiilor școlare reprezintă o soluție

O soluție identificată pentru rezolvarea supraaglomerării școlilor este constituirea consorțiilor școlare, care permit utilizarea în comun a infrastructurii.

Aceasta poate optimiza utilizarea bazei materiale între mai multe unități de învățământ, eficientizând spațiile disponibile. Cu toate acestea, în zonele periurbane sau metropolitane din jurul capitalei și a orașelor mari, infrastructura școlară existentă nu permite dezvoltarea acestor consorții, din cauza lipsei unor facilități educaționale suficiente în aceste zone în creștere rapidă.

Obligația dezvoltatorilor imobiliari de a asigura spații educaționale în ansamblurile rezidențiale mari

În acest sens, propunem ca dezvoltatorii imobiliari care construiesc ansambluri rezidențiale de minimum 100/200 de unități locative sunt obligați să aloce spații pentru construcția unor unități de învățământ (antepreșcolar, preșcolar, școlar)/să construiască unități de învățământ (antepreșcolar, preșcolar, școlar) în funcție de dimensiunea și capacitatea ansamblului.

Suprafața dedicată unităților de învățământ va fi determinată de autoritățile locale, proporțional cu numărul de unități locative, și va respecta normativele privind proiectarea, realizarea și exploatarea construcțiilor pentru creșe, școli și licee, precum și reglementările educaționale în vigoare.

Facilitățile educaționale vor trebui să fie finalizate înainte de ocuparea integrală a unităților rezidențiale. Dezvoltatorii imobiliari vor beneficia de facilități fiscale pentru implementarea acestor proiecte.

Mai multe detalii puteți citi în Programul de guvernare al Partidului Național Liberal pentru perioada 2025 – 2028.





Source link

Mai multe știri