Deputatul Oana Marciana Ozmen anunță care au fost subiectele dezbătute în cadrul Comisiei pentru Industrii și Servicii

Deputatul Oana Marciana Ozmen a anunțat care au fost subiectele de pe ordinea de zi dezbătute În cadrul Comisiei pentru Industrii și Servicii. Pe ordinea de zi s-au aflat următoarele subiecte: Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.84 din 21 iulie 1992 privind regimul zonelor libere; Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă […]

Deputatul Valentin Făgărășian: Partidul Național Liberal prioritizează refacerea industriei românești

Deputatul Valentin Făgărășian a anunțat faptul că preşedintele Nicolae Ciucă a propus coaliţiei de guvernare aprobarea Programului „Reînnoirea industrială a României”. „Milioane de români lucrează în străinătate pe salarii mari, pentru că sunt profesionişti desăvârşiţi şi oameni foarte harnici. Cum îi aducem înapoi, în ţară, a fost şi rămâne una dintre preocupările majore ale mele […]

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș: PNL susține calcularea corectă a pensiilor contributive și vine în sprijinul pensionarilor cu pensii mici

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a anunțat că PNL susține calcularea corectă a pensiilor contributive și vine în sprijinul pensionarilor cu pensii mici. În perioada 1 Septembrie 2024 – 1 Martie 2025 se desfășoară activitatea de recalculare a pensiilor prin includerea sporurilor nepermanente și a acordului global – mica recalculare. Pensionarii care au realizat venituri din […]

Construcție nouă pentru Unitatea Medico-Socială Podu Iloaiei – Proiect de 53 milioane de lei aprobat de Consiliul Județean Iași

Costel Alexe, președintele CJ Iași, anunță aprobarea, în ședință extraordinară, privind depunerea cererii de către Unitatea Medico-Socială Podu Iloaiei pentru finanțarea proiectului de construire a unei noi clădiri. „Valoarea totală a proiectului este de peste 53 de milioane de lei pentru construirea și dotarea clădirii. Finanțarea va fi asigurată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale […]

Europarlamentarul Virgil Popescu a discutat Ditte Juul Jørgensen, directorul general al Direcției Energetice, din Comisia Europeană, privind problema prețurilor mari la energia electrică

Europarlamentarul Virgil Popescu a discutat Ditte Juul Jørgensen, directorul general al Direcției Energetice, din Comisia Europeană, privind problema prețurilor mari la energia electrică. „Problema prețurilor mari la energia electrică, care s-au înregistrat în ultima perioadă în țara noastră, dar și în alte state din UE, am abordat-o în întâlnirea pe care am avut-o astăzi cu […]

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat că oamenii afectați de inundațiile din România vor fi ajutați de la Bugetul Uniunii Europene

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat că oamenii afectați de inundațiile din România vor fi ajutați de la Bugetul Uniunii Europene. Potrivit liberalului, Uniunea Europeană va ajuta oamenii afectați de inundațiile din România și din celelalte state afectate, va ajuta întreprinderile și va ajuta autoritățile locale. „De aceea, rugăm autoritățile locale să intervină cât mai repede, […]

Primarul Dorin Lojigan: O nouă etapă în dotarea școlilor și grădinițelor din Municipiul Câmpia Turzii

Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia-Turzii, a semnat patru contracte de achiziție publică de produse, având în vedere dotarea școlilor și grădinițelor din oraș. „Astăzi am semnat patru contracte de achiziție publică de produse, în vederea dotării cu mobilier nou a: laboratoarelor multidisciplinare, sălilor de clasă/grupă;  cabinetelor de asistență pedagogică de la toate școlile și grădinițele […]

Primarul Ștefan Ilie: PĂDURI URBANE PENTRU MUNICIPIUL TULCEA

Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea, a semnat împreună cu Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, contractul de finanțare europeană, pentru realizarea primelor păduri urbane ale orașului. „Am semnat astăzi, împreună cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Mircea Fechet, contractul de finanțare europeană, pentru realizarea primelor păduri urbane ale orașului nostru, în valoare de […]

Călărași: A fost semnat Ordinul de începere a execuției lucrărilor pentru proiectul “SISTEM INTELIGENT DE MANAGEMENT URBAN IN MUNICIPIUL OLTENITA”

Primăria municipiului Oltenița a anunțat că a fost semnat Ordinul de începere a execuției lucrărilor pentru proiectul “SISTEM INTELIGENT DE MANAGEMENT URBAN IN MUNICIPIUL OLTENITA”. „A fost semnat Ordinul de începere a execuției lucrărilor pentru proiectul “SISTEM INTELIGENT DE MANAGEMENT URBAN IN MUNICIPIUL OLTENITA” Achizitor si beneficiar: UAT MUNICIPIUL OLTENITA – B-dul Republicii nr. 40 […]